Interogatoriul

Nume alternativ: The Interrogation Game
Număr participanţi: 5+
Echipament necesar: 0, alcool

Jucătorii se aşează în cerc, astfel încât să se poată vedea toţi bine. Primul jucător se adresează celui din stânga sa, punându-i o întrebare (ex: Ce culoare au şosetele tale?). Apoi acesta, fără să răspundă la întrebarea primită, se întoarce la cel din stânga şi îi pune altă întrebare ş.a.m.d.
Un jucător este descalificat şi iese din joc dacă:
  • răspunde la întrebare,
  • nu se întoarce imediat la cel din stângă să îi pună o întrebare,
  • face o afirmaţie în loc de o întrebare,
  • pune aceeaşi întrebare pentru a doua oară,
  • începe să râdă.
Ultimul rămas în joc câştigă.

VARIANTA CU ALCOOL: în loc să iasă din joc, jucătorul descalificat trebuie să bea alcool.

ALTĂ VARIANTĂ: jucătorul descalificat trebuie să răspundă sincer la ultima întrebare primită.

Joc - Fazan


Număr participanţi: 5+
Echipament necesar: 0

Este un joc foarte popular care dezvoltă limbajul şi memoria.

Unul dintre jucători spune în gând alfabetul. Un altul spune "STOP" şi litera la care ajunsese cel cu alfabetul este litera cu care va începe primul cuvânt.
Se dă cuvântul, iar următorul participant trebuie să formeze un altul, care să înceapă cu ultimele două litere ale cuvantului dat înaintea lui. Nu sunt acceptate substantive proprii sau la plural.

Exemplu: c - cozonac - acţiune - neant

Când un jucător este blocat sau nu mai găseşte un cuvânt, devine F şi stă o tură. La fiecare blocaj nou, jucătorul mai primeşte o literă : A-Z-A-N. Când a format cuvântul FAZAN, iese din joc.

Ultimul rămas în joc câştigă.